Eram copil
Crescut de lumea de afară
Un chip umil
Cu urme de ocară

Și zi de zi mi se-amintea
,,Nu este Dumnezeu,,
Dar eu în mintea mea
Mă întrebam mereu

,,De ce-i atît de crudă lumea
De ce se duc războaie ?,,
Unii zîmbesc
Dar altora le curg lacrimi șiroaie

Eram copil
Și nu găseam nici un răspuns
Căci chipul meu umil
De ,,viață,,-a fost străpuns

De viața
Ce lumea o numește viață
Și-ți întistează fața
De nu mai știi de-i adevăr, ori farsă

Crescînd puțin
A devenit insuportabil
Știeam doar chin
Un trai destul de mizerabil

Primeam oferte
Cu gust amar, doar de pelin
Și gînduri sterpe
Îmi conturau în minte-al meu destin

Eram purtat
De vîntul negru-al neștiinței
Nerușinat
Îmi era portul greu al suferinței

Eram un vas
În care se acumulau dureri
Orfan rămas
Mă îndreptam cu pași înceți spre nicăeri

Mergînd pe drum
M-am întrbat a cîta oară
,,Nu-i nimeni bun
Chiar omul trebuie așa să moară?,,

,,Nu trebuie să moară,,
Am auzit un glas
,,E doar a răului ocară
Ce-ți face azi impas,,

,,Dar cine ești?,,
Căci ai un glas atît de blînd și de plăcut
Cînd îmi vorbești
Aș vrea să-ți stau în preajmă, să te-ascult

Căci glasuri cîte
În astă lume-am ascultat
Poveți urîte
Mi-au dat, și traiul mi l-au ruinat

Da Tu nu ești ca ei
Ești diferit
Un Altul, ce-mi îndreaptă pașii grei
Și-mi spune,,ești iubit,,

,,De unde vii,,
Și ce-aș putea să fac, să te slujesc
Aș vrea să-mi fii
Prieten,dacă vrei, să te iubesc

,,Nu-mi trebuie nimic,,
E deajuns că vrei să mă iubești
Din întuneric
Ai vrut să ieși, pe veci să mă urmezi

Rămâi în Mine
Și Eu te voi purta din slavă-n slavă
Căci numai bine
Va ști acel, ce Dumnezeu îi va fi Tată.

Amin!